Acuma că s-au dus cu duhu, tre să se ducă și cu trupu.
Că doar Allah, n-a făcut lumea pentru unii să stea în duh, iar alții în trup.
Că doar n-or să mai mănânce ei pâinea cea de toate zilele.
Allah, n-a făcut lumea ca să trăiască jidanii cu trupu, că le-a luat și duhu.
Că tatăl lor care locuiește-n ceruri, nu mai e nici în țărână.
Că dacă ei ucid trupuri de sfinți musulmani, li s-a luat jidanilor și duhu.
Și cu duhu când pică un jidan în țărână, se într-o întro găleată neagră, mare infinită.
Acuma, de ce mai trăiesc jidanii cu trupu? Trupu lor a devenit inutil pentru univers.
De ce mai consumă resurse devreme ce nu mai obțin profit în arginți?
Mare dilemă că nu vrea nimeni nu să le ia trupul, ci pâinea de la gură.
Le ie frică de mosdau jidănesc, le ie frică de pula lu david, le ie frică de jegosu din nazaret.
Da, sânge de nevinovați musulmani, tații noștri din ceruri călare pe păsărici necurate,
Au știut să răvășească, au știut să mătrășească, cu măciuca-n mână, pe păsări de oțel.
Tatăl nostru care ești în ceruri cu măcica-n mână pe păsărici necurate-n cer…
Dată dracu’ e și revelația (Apocalipsa), o bucată de contentu’ marketing și PR,
Tatăl nostru nu mai există pentru jidani – nici în cer, nici în țărână.
Că nu se va mai ridica vreun jidan din groapă în veci.
Noi toți ceilalți, mai avem încă șanse să ne ridicăm din țărână.
Dacă tatăl nostru revine la sol, cu picioarele pe pământ:
Nu în cer, nu în țărână.
Nu un tată-n cer, nu un tată-n țărână.
Ci un tată cu picioarele pe țărână.
Ca să nu ajungă să dispară pentru totdeauna.
Și să primească o conamnare definitivă, irevocabilă, definitivă, veșnică.
Să nu mai existe nici în ceruri, nici în țarine.
Înfrocoșătoarea Judecată de Apoi.
A consemnat această poezie de proză fantastice: căpitan gavrilescu zis și arhanghelu' - PM - Poliția Militară. Pe nume adevărat, Caraliu-Durlea Samuel.